Obsesia fericirii

Traim intr-o epoca in care a fi fericit e aproape o obligatie. Depresia este stigmatizata, cel trist este considerat incapabil sa faca fata propriilor probleme, oamenii fericiti sunt mai populari, cei tristi inhiba si sunt evitati. Cu toate acestea, tristetea este o realitate. Saracie, conflict, somaj, boala etc. Sunt mai evidente cauzele nefericirii decat cele ale fericirii. Mai usor ne dam seama de ceea ce ne streseaza decat de ceea ce ne aduce bucurie ( desi un exercitiu constant de constientizare, "o lista", scrisa, completata si recitita periodic, de lucruri pozitive, poate avea un efect puternic asupra psihicului). A sti sa fii recunoscator pentru ceea ce ai, a te dezvata de carcoteala si nemultumire, a exersa deschiderea catre lume si observatia activa a mediului tau, indiferent cat de steril si sarac si lipsit de satisfactii pare la prima vedere, iata ceea ce merita sa ne umple timpul de dimineata pana seara. Asadar, putem fi fericiti, si asta depinde de ceea ce facem. Chiar daca am mostenit un genotip care ne predispune la depresii profunde, putem alege pentru noi (sau pentru copii nostri, educandu-le atitudinea pozitiva) sa nu le exprimam. Gandeste pozitiv.

Tinerete

Tinerete ...
-... Dar noi nu ne recapatam tineretea.
Bataia bucuriei care se zbate in noi la douazeci de ani devine lenta, apatica .Membrele nu ne mai ajuta, simturile ne ruginesc. Degeneram si devenim papusi hidoase , bantuite de amintirea pasiunilor de care am avut curajul sa le cedam. Nu exista altceva pe lume in afara tineretii !
Ascultam cu ochii larg deschisi , intrebator.
M-am gandit ce tragedie ar fi daca m-as risipi. Pentru ca tineretea va dura atat de putin . Banalele flori de pe dealuri se ofilesc, dar infloresc iar. Floarea de salcie va fi la fel de galbena in iunie, si iar si iar ... Soarele rasare si apune zi si noapte , dar noi nu ne recapatam tineretea.

Pentru sufletul tau .

Gelozia , un cosmar ?

Probabil că sunt foarte puţini oameni care ar putea spune că nu au simţit niciodată sentimentul chinuitor de gelozie. Iar mulţi recunosc deschis că au avut parte de episoade (crize!) mai lungi sau mai scurte de gelozie manifestă. De aceea ne-am putea întreba: gelozia este oare un sentiment normal, pozitiv, folositor etc. sau, dimpotrivă, unul din sfera patologicului, negativ, dăunător cuplului? Şi suntem în măsură să ne răspundem singuri dacă ne gândim la anumite aspecte: cât de dese sunt aceste situaţii de criză şi cât de intens le resimţim, de asemenea cât de des le resimte partenerul; au ca punct de plecare un fapt real, semnificativ sau imaginaţia este aceea care o ia razna? există, într-adevăr, un rival/rivală demn/ă de toată atenţia? De fapt, de cele mai multe ori nici nu ne dăm seama că am alunecat în capcana propriilor scenarii, care ne fac viaţa un coşmar.Trăim o permanentă nelinişte trezită şi întreţinută de teama de a nu fi abandonaţi. Simţim neputincioşi că, oricât de mult ne-am strădui, nu mai putem întreţine la partener sentimentul iubirii. Avem impresia sfâşietoare că am fost trădaţi în sentimentele cele mai intime. Parcă ne confruntăm cu ideea dureroasă că suntem respinşi de cel care până mai ieri nu avea ochi decât pentru persoana noastră. Ne încearcă un sentiment copleşitor de inferioritate şi ne facem o mie de reproşuri. Suspiciunea ne macină în suflet şi ne tulbură mintea. Ne convingem singuri că suntem înşelaţi fără nicio urmă de îndoială…
Este important să conştientizăm că, atunci când devenim geloşi, personalitatea noastră suferă o transformare. Iar ea are multiple consecinţe asupra modului nostru de a gândi şi de a ne comporta. Cu alte cuvinte, când devenim geloşi riscăm să ne îndepărtăm sau să ne pierdem partenerul şi aceasta nu din cauză că într-adevăr se confirmă bănuiala că el ne-ar fi infidel. Ci pentru că ne consumăm toată puterea pentru a dovedi acest fapt şi uităm să preţuim ceea ce avem în acel moment al relaţiei. Ne „obligăm” la o atitudine greşită în mod repetat, devenim nemulţumiţi de noi înşine şi ne împovărăm de sentimentul ruşinii (al umilinţei, uneori), suferim de crize acute de resentimente şi ură faţă de partener sau de presupusul rival, devenim confuzi şi contradictorii în acţiunile noastre (putem comite chiar acte de violenţă), se întâmplă să ne pierdem autocontrolul şi să devenim depresivi; până la o tentativă de suicid sau de răzbunare (homicid) nu mai există decât un pas…
Se spune uneori că gelozia este o dovadă de iubire. Dar sunt atâtea şi atâtea modalităţi în care ne putem dovedi iubirea!… De ce să riscăm cu atâta uşurinţă să ne transformăm în sclavi ai propriilor scenarii de coşmar?

Trecator

. . . uite la fel , aici , tot aici. Imi respect juramantul , ridic privirea catre cerul albastru , cu soarele la fel de putin arzator , inchid ochii pentru un minunt cronometrat ,si imi spun in gand
- A mai trecut un an , din nou . . .